Psihologia tranzacționării pentru challenge-urile proppsihologia pierderilor

Aversiunea față de pierdere

Genetic, pierderea aceleiași sume de bani este percepută semnificativ mai emoțional decât câștigarea ei. Simplu spus, evoluția i-a învățat pe oameni că pierderea, de exemplu, a proviziilor de hrană pentru o zi ducea cel mai probabil la moarte, iar acest mecanism străvechi funcționează încă. Aplicat în tranzacționare, pierderea reală are loc în momentul în care poziția pierzătoare este închisă.

Acest lucru duce la un comportament problematic, care se traduce prin diverse abordări greșite și, în final, prin greșeli. De exemplu, în loc să accepte greșeala și să închidă poziția cu o pierdere calculată în prealabil în mod adecvat, traderul continuă să țină poziția deschisă, sperând că piața se va întoarce brusc, ceea ce îl costă și mai mulți bani. În cel mai rău caz, un astfel de comportament poate duce la depășirea drawdown-ului zilnic și la pierderea challenge-ului.

Comportamentul descris mai sus poate fi demonstrat printr-un calcul simplu. Să luăm un cont de $50.000, cu un drawdown zilnic maxim de 3 %, adică un plafon de $1.500. Traderul decide să cumpere 500 de acțiuni la $40 și își setează stop loss-ul la $39, ceea ce, din punctul de vedere al risk management-ului, este perfect în regulă, deoarece riscă doar 1 % din cont. Treptat, prețul se apropie de $39, unde și-a plasat inițial stop loss-ul. În momentul în care intră în joc psihologia aversiunii față de pierdere, începe să mute stop loss-ul, mai întâi la $38,50, pentru că se află încă în limita drawdown-ului zilnic maxim, însă pierderea sa nerealizată este deja de 1,5 %. Din perspectiva risk management-ului, intră pe un teritoriu periculos. Deoarece a deschis poziția pe baza unor presupuneri care nu mai sunt valabile, abordarea lui seamănă mai mult cu jocurile de noroc decât cu tranzacționarea propriu-zisă. Reticent să realizeze o pierdere și mai mare, continuă să aștepte, prețul scade la $37, ceea ce înseamnă că a ajuns deja la un drawdown zilnic de 3 %, iar challenge-ul s-a încheiat.

Pe de altă parte, o aversiune extremă față de pierdere poate duce la teama de a deschide poziții cu un raport risc/recompensă adecvat și cu o probabilitate mare de a fi profitabile. În consecință, traderul ratează setup-uri de înaltă calitate. În plus, activitatea redusă pe o perioadă prelungită poate declanșa reacția psihologică opusă, care se manifestă prin încercarea de a compensa tranzacțiile ratate. Presiunea psihologică, pe fondul sentimentului traderului că trebuie să deschidă măcar câteva poziții, duce de obicei la și mai multe greșeli. Cazul tipic este alegerea unor setup-uri de calitate slabă, bazate pe un singur indicator, pe emoții sau pe o știre interpretată greșit, care se soldează cu pierderi.

Capcana certitudinii

Aversiunea față de pierdere explică de ce pierderile provoacă o reacție emoțională mai puternică decât câștigurile. Capcana certitudinii explică ce face creierul în privința asta. Într-o situație concretă, creierul interpretează incertitudinea ca pe o amenințare atunci când ai deja ceva ce ți-ar putea fi luat, așa că vrei să ieși din situație asigurând ceea ce ai, adică, în tranzacționare – închizând poziția câștigătoare.

Pe de altă parte, atunci când pierzi, elementul de incertitudine este interpretat ca o oportunitate de a întoarce situația. Mai exact, dacă o persoană poate alege între a lua $500 garantați și a da cu banul, cu o probabilitate de câștig de 50 % – fie $1.000, fie nimic, este dovedit statistic că, în marea majoritate a cazurilor, va alege prima variantă.

Fenomenul menționat mai sus poate fi explicat printr-un exemplu concret. Pentru o poziție de 500 de acțiuni la $40, cu stop loss la $39, obiectivul de profit ar putea fi plasat la cel puțin $42, ceea ce ar rezulta într-un raport R:R de 1:2. Greșeala pe care o poate face traderul ar fi să-și marcheze profitul la, de exemplu, $40,60 – căzând în capcana certitudinii de a închide poziția cu un profit nerealizat „garantat”, vizibil în platforma de tranzacționare, cu un R:R realizat de 1:0.6, considerat foarte suboptim din perspectiva unui risk management standard. În general, nu este deloc recomandat să cobori sub un R:R de 1:2. Deși profitul securizat poate părea inițial în regulă, eroarea unei astfel de abordări se amplifică rapid.

Riscul tranzacției deschise

Înainte de intrare, ai imaginea completă. Vezi intervalul de timp superior, nivelul care invalidează ideea, publicările de date macro care urmează, setup-urile pe care le urmărești pe alte instrumente. Ești calm pentru că încă nu e nimic în joc, iar calmul este o stare amplă — atenția se distribuie, contextul rămâne disponibil și poți lua în calcul mai multe scenarii deodată, fără efort.

Odată ce poziția este deschisă, corpul începe să reacționeze diferit. Pulsul crește ușor, respirația se scurtează. Atenția se concentrează pe preț — singurul număr care îți mișcă în acest moment banii — iar tot ce se află la margini iese discret din câmpul vizual. Deși panica nu apare, creierul are mai puțin spațiu mental decât acum cinci minute, iar această îngustare este invizibilă din interior, și tocmai acesta este aspectul care contează.

Este creierul care își face treaba, deși nu a fost pregătit inițial pentru tranzacționare. Răspunsul la stres a evoluat pentru amenințări fizice, unde îngustarea atenției asupra sursei de pericol și pregătirea pentru o acțiune imediată erau exact reacția potrivită. Piețele prezintă o semnătură asemănătoare, dacă nu chiar identică — incertitudine, miză, lipsa controlului asupra rezultatului — așa că și creierul reacționează la fel. Însă acest răspuns străvechi, optimizat pentru viteză și concentrare, vine cu prețul celor două lucruri de care tranzacționarea are cu adevărat nevoie: conștientizarea periferică și răbdarea de a nu face nimic.

Sub presiune, creierul încetează să proceseze informații noi și începe să caute confirmarea că totul este în regulă. Timpul se distorsionează, astfel încât o retragere normală pare să dureze mult prea mult. Impulsul de a acționa devine fizic, iar acțiunea — mutarea stopului, închiderea prematură, adăugarea la poziție — se simte ca o ușurare, indiferent dacă este corectă sau nu. Nimic din toate acestea nu se prezintă ca emoție. Se prezintă ca un gând care sună rezonabil, motiv pentru care traderii își apără ulterior aceste decizii, deși un observator independent ar putea explica limpede de ce sunt greșite.