Prin Strâmtoarea Ormuz trece de fapt mai puțin țiței decât înainte de război. Estimările preliminare pentru săptămâna încheiată pe 18 octombrie, care iau în calcul încărcăturile transferate între nave în Golful Oman, situează traficul la aproximativ 14 milioane de barili pe zi, circa 82 % din ritmul de dinainte de război, a relatat Wall Street Journal.
Totalul regional este totuși mai mare, deoarece o parte tot mai mare a petrolului nu mai intră deloc în strâmtoare. Conductele care traversează Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite transportă barilii spre porturi din afara Golfului, iar petrolierele își transferă încărcătura unele altora dincolo de acest punct de strangulare.
Cifre-cheie
- Peste 24 de milioane de barili pe zi de petrol din Orientul Mijlociu în săptămâna încheiată pe 18 octombrie, față de o medie de dinainte de război de 23,3 milioane, potrivit Kpler
- Circa 82 % din volumul de dinainte de război a trecut prin Ormuz în aceeași săptămână, conform estimărilor preliminare
- 40 % din exporturile de țiței non-iranian ale Golfului în septembrie au folosit rute care ocolesc strâmtoarea, față de 17 % înainte de război, a estimat Kpler
- Circa 30 de atacuri asupra navelor raportate în octombrie, aproximativ 20 % din toate atacurile asupra navelor înregistrate în timpul războiului, potrivit lui Michelle Wiese Bockmann de la firma de informații maritime Windward
Soluția de ocolire a devenit rutină
Sistemul care menține barilii în mișcare a fost improvizat și s-a consolidat între timp. Unele petroliere fac incursiuni scurte în Golf, încarcă, ies prin Ormuz și predau încărcătura unei a doua nave lângă Oman, care o duce restul drumului. Echipajele își opresc frecvent semnalele de localizare pe anumite porțiuni ale călătoriei, iar acoperirea aeriană americană protejează un coridor de-a lungul coastei Omanului, deși navele pot fi în continuare lovite.
Hamad Hussain, economist senior pentru mărfuri la Capital Economics, a declarat pentru Times of India că mecanismul de transport printr-o strâmtoare periculoasă este acum bine stabilit și că toți cei din lanțul de export au devenit mai dispuși să accepte pericolul.
Banii explică în mare parte de ce. Revânzarea țițeiului irakian le aduce comercianților cu aproximativ $20 pe baril mai mult decât înainte de război, a spus Homayoun Falakshahi, care conduce analiza țițeiului la Kpler. Pe un superpetrolier încărcat cu obișnuitele două milioane de barili, asta înseamnă circa $40 de milioane de marjă suplimentară. Armatorii plătesc mai mult și pentru oameni: o agenție de echipaje cu sediul în China le-a oferit marinarilor până la $25.000 pentru o cursă dus-întors de una sau două săptămâni, a relatat Wall Street Journal.
Pe scurt: când o rută maritimă devine periculoasă, petrolul nu se oprește pur și simplu. Asigurarea, transportul și salariile echipajelor se scumpesc, iar cine poate absorbi aceste costuri continuă să navigheze atâta timp cât marja de revânzare le acoperă. De aceea o rută de aprovizionare poate rămâne aglomerată în timp ce riscul pe ea crește.
Costul transportului unui baril este noua problemă
Pe 16 octombrie, o grenadă propulsată de rachetă, lansată de pe o ambarcațiune mică, a lovit superpetrolierul Loyalty, aflat sub pavilion tanzanian, a anunțat compania de securitate maritimă Vanguard. Grenada a avariat un rezervor de apă dulce; un membru al echipajului a spus că nava transporta în acel moment două milioane de barili de țiței irakian. Niciunul dintre rapoartele pe care le-am citit nu menționează răniți. Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran a folosit drone și rachete împotriva navelor care fac traversarea, iar ambarcațiuni mici au fost folosite și ele.
Acest pericol se vede în facturi. Transportul țițeiului din Golf spre China cu un superpetrolier a costat săptămâna aceasta aproape $37,37 pe baril, aproape de un record, potrivit calculelor Kpler, după cum a relatat Hindustan Times. Asigurarea de risc de război a urcat până la 10 % din valoarea unei nave, de la sub 3 % înainte de conflict, potrivit Windward. Țițeiul Brent s-a tranzacționat marți în jurul a $108 pe baril, cu stocuri globale reduse și cu redresarea fluxurilor dependentă de evoluția luptelor.
Exporturile proprii ale Iranului sunt cele strânse
În timp ce vecinii săi livrează mai mult, Iranul livrează mai puțin: o blocadă maritimă americană i-a îngrădit propriul comerț cu petrol. Teheranul a susținut că, dacă el nu poate exporta, nici producătorii din apropiere n-ar trebui să poată, și a insistat să își reafirme controlul asupra Ormuzului. Țițeiul continuă totuși să circule, prin strâmtoare și pe ocolite, ceea ce, potrivit lui Hussain, a costat Iranul o mare parte din puterea de descurajare pe care o avea odinioară asupra exporturilor regionale.